Fereastra spre sens

Timp de citire: 5 minute.

De curând, Părintele I. mi-a recomandat un text scris de Mons. Maria Luiz Martinez. Sunt trei meditații compuse sub titlul ”Cum să primim pe Isus care vine”. Aceste meditații sunt de o profunzime și o căldură irezistibile care m-au pus pe gânduri serios referitor la cum îl primesc eu pe Isus în inima mea.

Mons. Martinez spune că trebuie să fim un ”Betleem complet” pentru a-l putea primi pe Isus. Adică umilința staulului, fidelitatea lui Iosif și iubirea maternă și tandră a Mariei. Mi s-a părut că cere prea mult. Un ”Betleem complet”?! N-am putea să ne alegem? Ei bine, autorul spune că nu. Trebuie să fim ”compleți”.

Victimizare și liberul arbitru

Crăciunul se apropie, Isus vrea să se nască și a ales inima mea. Cum o pregătesc? Ce aș scoate din inima mea ca să-i fac loc lui Isus? Având în vedere că până acum m-am definit numai prin diagnosticele primite de la medici, poate că primul lucru pe care ar trebui să-l scot din inima mea este victimizarea. Nu-mi neg suferința, nu o ascund, ci încerc să o înțeleg și să conviețuiesc cu ea. Nu suntem perfecți, Dumnezeu nu ne iubește pentru că suntem perfecți, ci, așa cum spune Mons. Martinez, el este atras de ”mizeria” noastră. De ce? Pentru că poate transforma ”gunoiul” nostru în aur.

După cum remarca Silvano Fausti, una dintre minciunile șarpelui a fost că Dumnezeu îi este dușman sau competitor omului. Însă unul dintre lucrurile pe care ni le-a demonstrat Isus cu claritate este contrariul: Dumnezeu este iubire, iar a iubi înseamnă a dori binele celuilalt. Prin urmare, chiar dacă există atâta suferință în lume, Dumnezeu a pus un dar de mare preț în noi: liberul arbitru. Poate că boala îmi limitează capacitatea de mișcare, dar nu capacitatea de gândire. Așadar, în loc de paiele aspre din ieslea de la Betleem, eu pun durerea mea sub Isus, iar victimizarea o dau afară și așa am câștigat loc. Este un loc umil, e adevărat, dar dacă lui Isus îi place i-l dăruiesc.

Nevoia de control și voia lui Dumnezeu

E ușor? Nu. Aș vrea ca lucrurile să fie exact ca la carte sau conform standardelor mele de perfecțiune. Asta înseamnă să mă situez pe o treaptă superioară lui Dumnezeu. Nu ar fi ceva ieșit din comun având în vedere că ne place să ne considerăm regizori, scenariști și actori principali ai propriei vieți. Eu sunt în control, eu sunt arhitectul propriei mele vieți. Până la proba contrarie, spre exemplu, când ne lovește o boală și plângem cu lacrimi de crocodil în fața Crucifixului. Așadar, m-am hotărât ca nevoia de control să o dau afară din inima mea și să-l învelesc pe Isus cu fidelitatea față de voia lui Dumnezeu.

Dar care este voia lui Dumnezeu? L-am întrebat de curând pe Părintele I. și a făcut referire la Decalog. De iubirea față de Dumnezeu depinde tot. Dacă tot ce am (atât de puțin!) îi ofer lui Dumnezeu, el poate transforma acel puțin într-o revărsare de har. Când considerăm că voia noastră este prioritară, când considerăm că planurile noastre de viață sunt mai importante, când considerăm că noi suntem centrul universului, pierdem acea legătură cu Harul care ne ridică din micimea și mizeria noastră la o realitate mult mai înaltă pe care nici nu o putem imagina fiind atât de limitați. Așa a făcut Dumnezeu cu Maria. Ea a pus deoparte planurile, dorințele, visele pentru viața ei și a acceptat să urmeze planul lui Dumnezeu. Să reflectăm la asta: Oare care a fost rezultatul ascultării ei înțelepte? O nouă creație. Isus a șters cu buretele trecutul nostru traumatizant, nu cere plată pentru greșelile noastre și în loc de ideea noastră de dreptate încrâncenată el a pus milostivire.

Egoismul și chipul lui Dumnezeu în aproapele meu

Așadar, ce mai pot scoate din inima mea pentru a-i face loc lui Isus? Oare cum ne putem exprima iubirea față de Dumnezeu decât așa cum a făcut Maria? Prin urmare, pot să scot ambiția de a considera că ceea ce știu eu este mult mai înțelept decât Dumnezeu care este Înțelepciunea însăși. Mai este totuși ceva în ”încăperea” inimii mele care ocupă spațiul inutil și care nu i-ar plăcea lui Isus: egoismul. Dumnezeu nu-mi cere să fac voia lui pentru a-i satisface orgoliul de Dumnezeu atotputernic. Trebuie să avem încredere că Dumnezeu este infinit mai inteligent decât noi. Nimeni altul decât el nu are o imagine de ansamblu mai completă asupra lumii. Prin urmare, dacă îl iubesc pe Dumnezeu, așa cum a făcut Maria, fac voia lui. Dar trebuie să conștientizez în același timp că Dumnezeu nu ne-a creat și nu ne vrea ca niște insule izolate într-un ocean. Isus a spus la un moment dat: ”Cum poți să spui că nu îl iubești pe fratele tău pe care-l vezi, dar îl iubești pe Dumnezeu pe care nu-l vezi?”. Remarc aici un alt lucru pe care-l dau afară: ipocrizia. Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea sa. Prin urmare dacă îl iubesc pe el, iubesc și chipul lui în aproapele meu. A iubi înseamnă a dori binele celuilalt. Prin urmare: iau notă de prezența lui, îl ascult, îl înțeleg, îl ajut, îl iert, îl compătimesc, îi respect opinia, iar ceea ce mă depășește încredințez în mâinile Domnului.

”Betleem complet”

Ca să revin la ideea Mons. Martinez despre ”Betleemul complet”, se pare că dacă am reușit să scot victimizarea, nevoia de control, ambiția, egoismul și ipocrizia, s-a făcut suficient spațiu pentru simplitate, fidelitate și iubire, exact ce-i place lui Isus.

Tu ce scoți din inima ta pentru a-i face loc lui Isus?