Fereastra spre sens

Timp de citire: 6 minute

Av-Yotzer este un sculptor care nu a cunoscut faima fiind cunoscut doar de familie și câțiva prieteni. Un bărbat între două vârste care arată neschimbat de când îl știu. Uneori pare că se uită prin tine, alteori pare că se uită până în adâncul sufletului tău unde nimeni nu poate pătrunde. Locuiește pe strada Eden, numărul 3, în inima orașului. Casa lui are o arhitectură care amintește de perioada renascentistă. Partea de jos a casei este din piatră brută, însă pe măsură ce se înalță piatra devine tot mai fină și șlefuită. Ușile de la intrare sunt înalte, având în fața lor o cupolă susținută de două coloane. Casa este construită în jurul unei curți interioare pătrate, departe de zgomotul străzii unde Av-Yotzer își are atelierul de creație.

L-am cunoscut personal de curând când, fiind în convalescență după o operație, soțul meu l-a rugat să-mi sculpteze un înger pentru colecția mea. A sculptat un înger așezat în genunchi cu ochii închiși și mâinile împreunate ca pentru rugăciune. L-am așezat pe noptiera de lângă patul meu și de câte ori îl privesc simt că durerea cauzată de boală scade în intensitate și îmi pot împreuna și eu mâinile în rugăciune.

Pentru a uita de durere, într-o zi mi-a venit ideea de a merge la Av-Yotzer pentru a-l asista la procesul de creație. Dintotdeauna m-a fascinat modul în care sculptorii dau formă unor pietre brute. L-am întrebat pe Av-Yotzer dacă e de acord și m-a invitat în atelierul lui fără să stea pe gânduri. Mai târziu, în timp ce lucra, am realizat că și uitase de prezența mea acolo.

O piatră de marmură aproape de înălțimea lui Av-Yotzer se afla în mijlocul curții interioare. Avea o formă brută, însă planurile lui nu le cunoșteam. Nu mi-a spus ce operă vrea să șlefuiască în acea piatră. Lângă piatră se afla o masă cu tot felul de instrumente de care are nevoie un sculptor. Se uită cu atenție pe masă, alege o daltă grea și ascuțită apoi începe să analizeze piatra din toate unghiurile. Se oprește la un moment dat, fixează un punct pe piatră și încet încet începe să cioplească.

Prima lovitură de daltă m-a făcut să îngheț. Nu atât zgomotul daltei cât un strigăt care se auzea chiar din interiorul pietrei. Frica m-a paralizat. Am refuzat să cred că strigătul se aude din interiorul pietrei și m-am consolat cu ideea că vine din altă parte. Fiecare lovitură de daltă aplicată pietrei de către Av-Yotzer declanșa un strigăt de durere.

Un amestec ciudat de curiozitate și frică m-a ținut lipită de scaun și am rămas cu ochii ațintiți la Av-Yotzer și piatră uitând de noțiunea timpului. Strigătele venite la fiecare lovitură de daltă nu păreau să-l deranjeze pe artist care își continua munca cu o răbdare infinită. Praful, zgomotul și oboseala datorată efortului păreau că nici nu-l ating în timp ce își calcula cu precizie loviturile și cioplea piatra.

Pe înfățișarea lui se citea o determinare de fier și o siguranță că ceea ce va scoate din piatra de marmură va fi o capodoperă. Totuși, mă întreb, poate că Av-Yotzer știe ce face, dar eu nu înțeleg unde vrea să ajungă și, mai ales, nu înțeleg de unde vin strigătele astea. La un moment dat îmi fac curaj și-l întreb:

• Av-Yotzer, de unde vin strigătele astea?
• Din piatră, îmi răspunde el impasibil.
• Nu înțeleg, Av-Yotzer, cum poate o piatră să strige? Este împotriva legilor naturii. Numai oamenii au glas, îi spun eu intrigată.
• Dacă ai răbdare, vei înțelege.
• Av-Yotzer, eu am răbdare, dar dacă e un om înăuntru și strigă de durere cum putem fi nepăsători fără să facem ceva să-l ajutăm?
• Nu putem să-l ajutăm dacă nu dăm piatra la o parte, iar pentru asta e nevoie de atenție și răbdare pentru că o lovitură greșită de daltă îi poate curma viața.
• Bine, Av-Yotzer, dar acum a ajuns omul ăla în interiorul pietrei?
• Printr-un proces lung. Piatra s-a depus treptat pe corpul lui.
• Și cum de are aer? Îl întreb eu.
• S-a anesteziat ca și carașul auriu.
• Ciudat, îi răspund eu.
• Din ce cauză s-a depus piatra pe corpul lui?
• Primul strat care s-a depus pe corpul lui a fost din cauza fricii. Oamenii care trebuiau să aibă grijă de el, l-au abuzat. Apoi, a urmat mândria. Trăind izolat, a crezut că este un om special, mai presus de ceilalți. Atunci a crezut că tot ceea ce este în jurul lui i se cuvine și a căzut în libertinaj. Având totuși o fărâmă de conștiință s-a oprit, dar, curând, a căzut în deznădejde. Ăsta e stratul cel mai gros. Fiind atât de închis în sine, a devenit invidios pe realizările celorlalți. Refuzând pârghiile pe care i le-am întins pentru a-l salva, a alunecat în lene și acolo a rămas.
• E uimitor, Av-Yotzer! Sunt foarte curioasă cum va arăta acel om după ce vei da jos toate straturile.

Av-Yotzer s-a cufundat din nou în tăcere și, uitându-mă atent la piatra de marmură, am observat că începe să capete contur și să iese în relief detalii ale unui chip uman. Era un chip uman care, în mod ciudat, mi se părea familiar. Și, iată că, la finalul procesului de șlefuire, vaga mea senzație de familiaritate se transformă în uimire și uimirea se transformă curând în șoc. Ca și când mi s-ar fi pus o oglindă în față. Statuia reprezenta o femeie îmbrăcată într-o rochie de mătase aurie așezată pe un fotoliu. La fel ca mine! Apoi mă uit la trăsăturile feței: ochii mari, căprui, nasul rotund, buzele bine conturate. Părul ondulat, de culoarea ciocolatei. Nu știu cât a ținut starea de îngheț, dar la un moment dat simt că încep să primesc aer și-l întreb pe Av-Yotzer:

• Av-Yotzer, cum e posibil? Femeia pe care ai scos-o din marmură sunt chiar eu!
• Încă nu am terminat procesul de șlefuire, îmi spune Av-Yotzer. Mai sunt câteva detalii care vor face diferența, iar suflarea mea îi va da viață.

Abia revenindu-mi din șoc îl întreb contrariată:

• Și care sunt aceste detalii?
• Ei bine, îmi spune el, frica am transformat-o în curaj, mândria în smerenie, libertinajul în libertate, deznădejdea în speranță, invidia în compasiune, iar lenea în hărnicie.

Uitându-mă în ochii lui constat că, în timp ce vorbea, mă privea cu o infinită tandrețe. Apoi spune:

• Așa te-am creat dintru începuturi, dar te-am lăsat liberă să alegi ce vei face. După ce voi termina de finisat, această femeie va rămâne o statuie pe care o poți lua acasă. Te voi lăsa din nou liberă ca, după modelul ei, să-ți îndepărtezi singură straturile care te țin captivă. De la mine ai suflarea de viață și îți e suficient.

……………………………………………………………………………………………………………………

”Voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne”. (Iezechiel 36:26)