Fereastra spre sens

Timp de citire: 8 minute

Ce înseamnă depresia pentru mine

Cuvântul ”depresie” provine din limba latină din cuvântul ”depressio” și se traduce prin ”apăsare”, ”apăsare în jos”, ”constrângere”. Într-adevăr, în ce mă privește, resimt depresia ca o greutate care îmi apasă pe umeri și mă face să mă simt ca un Sisif în efortul permanent de a o purta. Este povara trecutului pe care nu-l pot accepta pentru că este prea plin de suferință. La asta se adaugă povara prezentului în care mă simt constrânsă de lipsa de claritate, vitalitate și voință. Apoi, concluzia: ”Dacă în trecut e numai suferință, iar în prezent mă simt neputincioasă, atunci viitorul va fi la fel de sumbru”.

Nimic nu-mi mai oferă plăcere: nici atenția familiei, nici cărțile, nici plimbările în natură, nici încercarea mea de ajunge la Dumnezeu prin rugăciune. Atunci mă gândesc că este ceva în neregulă cu mine. Mă uit în jur și văd că ceilalți au vieți ”normale”, că sunt însuflețiți de un anume lucru în viață. La mine totul e neclar, ”gri” sau chiar ”negru”.

Depresia te lipsește de abilitatea de a alege. Te simți prins între vulnerabilitatea înnăscută și propria neputință de a schimba ceva în bine în viața ta și asta pentru că toate lucrurile ți se par egal lipsite de sens chiar dacă le faci uneori cu un efort care te epuizează.

Oare este o inabilitate înnăscută de a mă adapta la o viață normală? Nici rugăciunea nu pare să mă mai ajute. Oare am greșit cu ceva atât de mult și sunt pedepsită sau credința mea e atât de slabă și nu mai ajunge la Dumnezeu?

Ceea ce se reflectă în afară în cazul depresiei se traduce, de multe ori, prin slăbiciune de caracter deoarece nu poți să atingi niște standarde pe care oamenii ți le atribuie sau nu poți să faci față concurenței acerbe de a-ți obține propriul tău loc în societate.

Cum văd oamenii de știință depresia

Un prim pas spre evoluție l-am făcut atunci când am recunoscut față de mine însămi că nu pot ieși singură din cercul vicios la depresiei. Știu că Dumnezeu lucrează și prin oameni de aceea am apelat la specialiști în psihologie și psihiatrie care mi-au spus că depresia este o vulnerabilitate ereditară, iar condițiile de viață din copilărie au accentuat această vulnerabilitate.

Am încercat să înțeleg care este mecanismul acestei vulnerabilități în speranța că înțelegerea îmi va da claritate și scop. Toți avem parte zile proaste, de momente de slăbiciune, deznădejde, tristețe, dar depresia e diferită de aceste stări trecătoare.

Astfel, potrivit Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a 5-a, întocmit de Asociația Americană de Psihiatrie, depresia clinică (sau tulburarea depresivă majoră) este o afecțiune medicală caracterizată printr-o stare de spirit profundă, persistentă în care sunt prezente cel puțin 5 din următoarele simptome:

– sentimente de tristețe, goliciune sau disperare;

– pierderea marcată a interesului sau a plăcerii în aproape toate activitățile;

– o pierdere sau o creștere semnificativă în greutate fără a ține dietă;

– dificultăți de a adormi sau de a dormi prea mult;

– o senzație persistentă de oboseală;

– sentiment de neajutorare, lipsă de valoare sau vinovăție nejustificată;

– dificultăți de concentrare;

– gânduri legate de moarte sau idei de suicid.

Dacă aceste simptome persistă mai mult de două săptămâni și afectează funcționarea socială, familială sau în alte arii ale vieții, atunci se poate vorbi despre depresie ca afecțiune medicală.

În ce privește factorii care cauzează depresia, aceștia, conform DSM 5, sunt grupați în  trei categorii:

            1. – biologici: depresia este rezultatul unui dezechilibru de substanțe chimice în creier, cum ar fi serotonina sau dopamina. De asemenea, conform geneticii, depresia are mai multe șanse să apară dacă există rude de gradul I cu depresie severă.

            2. – psihologici: modul de gândire pesimist, negativ sau/și autocritic pot determina depresia. Lipsa mecanismelor sănătoase de a face față stresului sau evenimentelor traumatice poate crește vulnerabilitatea.

            3. – sociali sau de mediu: pierderi, abuzuri, traume sau evenimente stresante din viață (divorț, pierderea locului de muncă). Izolarea socială este un alt factor de mediu deoarece lipsa unei rețele de suport social, sentimentele de singurătate sau conflictele interpersonale pot contribui la depresie. Un alt factor important este situația socio-economică. Sărăcia, șomajul sau insecuritatea financiară sunt adesea asociate cu un risc crescut de depresie.

Medicație și psihoterapie

Tabloul depresiei este foarte complex. O combinație de factori și simptome m-au dus și pe mine în situația de a cere ajutorul specialiștilor. Din cauza tulburărilor de energie și concentrare, de multe ori depresia mi-a dat senzația acută de lipsă de control asupra propriei vieți. Este foarte dificil de definit depresia cu propriile cuvinte pentru că, deși intelectul observă că există o dereglare în organism, se vede neputincios în a o descrie.

Au fost momente în care lipsa de control a fost atât de acută încât necesitatea medicației a fost evidentă. Abia când am ajuns pe linia de plutire am putut să mă gândesc că psihoterapia îmi poate oferi soluții. Ședințele de psihoterapie mi-au dat un sentiment de împuternicire și speranță că există în mine, în stare latentă, abilitatea de a alege ce fac și ce gândesc și de a obține un relativ control asupra propriei mele vieți. Un alt efect al psihoterapiei a fost creșterea gradului de conștientizare, de ancorare în prezent.

Corp, minte, suflet

”Sufletul este încununarea umanității”

Oamenii de știință fac, în general, distincția dintre corp și minte pentru a se adresa diverselor tulburări și dereglări din organism. Deși medicația și psihoterapia m-au ajutat, am simțit că nu este suficient, că mai este nevoie și de altceva pentru a ajunge la un echilibru. Alături de corp și minte, mulți autori creștini adaugă și sufletul. Sufletul este încununarea umanității. De asta am avut nevoie întotdeauna pentru a dobândi sens și scop în viață.

Oare să fie Dumnezeu indiferent la suferințele noastre? În agonia din Grădina Ghetsemani, și Isus s-a revoltat împotriva suferinței înainte de a accepta voia Tatălui. De multe ori m-am gândit că suferința este ceva sacru, de care nu trebuie să te atingi. Dacă Dumnezeu o permite, o face cu un sens. Dacă ăsta e prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a vieții, atunci, nu are rost să ne revoltăm. Suferința ne face mai empatici, mai capabili să răspundem la nevoile celorlalți. Suferința ne face să ne vedem propria finitudine, să înțelegem că nu suntem singuri în univers și nu suntem stăpânii universului.

Legătura directă cu Dumnezeu prin rugăciune mi-a adus de multe ori un sentiment de pace. Scopul rugăciunii nu este doar să cerem ajutorul, cu toate că Dumnezeu este cel mai în măsură să ne ajute în dificultățile vieții. Însă, există un scop mult mai nobil și anume acela de a trăi într-o realitate mult mai înaltă. Dincolo de rugăciune, Dumnezeu ne cere să trăim și în comunitate. ”Unde se adună doi sau trei în numele meu acolo sunt și eu”, spune Isus. Participarea la liturghii, la rugăciuni comunitare și meditația la textele biblice au fost surse de consolare și îmbogățire spirituală.

Și știință și credință

”Înțelepciunea creștină și înțelepciunea umană sunt doi piloni de care avem nevoie pentru a ne găsi echilibrul.”

Stările mele depresive m-au pus de multe ori în situația de a mă simți discriminată în diverse grupuri sociale. La medic și la psiholog am găsit înțelegere și soluții constructive. Prin urmare, am încredințarea că Dumnezeu lucrează prin oameni care studiază problema depresiei de ani de zile și pot oferi răspunsuri la multe dintre problemele mele. Iar acolo unde ei nu mai au răspunsuri, intervine înțelepciunea creștină care ne oferă demnitate umană și eliberare din sclavia negativității. Înțelepciunea creștină și înțelepciunea umană sunt doi piloni de care avem nevoie pentru a ne găsi echilibrul.

Calea către vindecare nu se oprește niciodată. Știința evoluează în permanență având în vedere complexitatea vieții. Să înțelegem că Dumnezeu nu ar fi permis niciodată oamenilor de știință să descopere atâtea lucruri despre natura umană, dacă aceste lucruri nu ar fi fost spre beneficiul nostru. Prin urmare, să avem încredere că Dumnezeu lucrează printr-un infinit de căi pentru a ne vindeca. Eroul meu spiritual, episcopul catolic Robert Barron, spunea că lucrul cel mai de preț pe care îl putem cere de la Dumnezeu nu este nici statutul social, nici banii, nici puterea, nici sănătatea, ci lucrul cel mai de preț este capacitatea de discernământ. Dacă ai capacitate de discernământ știi ce să faci și cu statutul social, și cu banii, și cu puterea și, în final, știi să ai grijă și de sănătate.

Ieșirea din întuneric.

Voi cum ajungeți la lumină?

Dacă depresia pare un sfârșit de drum, înseamnă că creierul tău nu mai are resurse interioare pentru a face față situațiilor vieții. Este momentul să te înconjori de oameni bine intenționați care știu, cel puțin, să asculte sau să te îndrume către cineva care te poate ajuta. Nu am fost făcuți să trăim ca niște insule pustii, iar dacă avem nevoie de ajutor este pentru că suntem oameni și suntem limitați.

Sclavia gândurilor negative, neputința, izolarea, confuzia, durerea psihică, frustrarea, alienarea, vinovăția, lipsa de sens și scop, frica, ura față de sine și față de alții – toate alcătuiesc ceața densă și întunericul depresiei. Trebuie însă să existe cineva căruia să-i spunem că avem nevoie de ajutor: un membru al familiei, un medic, un psiholog, un prieten, un coleg. Mai presus de toate însă, să avem credința că Dumnezeu însuși a coborât pe pământ pentru a ne elibera din întuneric. Dacă suntem copiii lui Dumnezeu, atunci să ascultăm de ce spunea Sfântul Apostol Paul: ”sunteți fii ai luminii, fii ai zilei”.